Care sunt simptomele COVID-19

09 10. 2020, 09:01

FII EROUL COMUNITĂȚII TALE! Intră pe eroulcomunitatiitale.csid.ro, răspunde la Întrebarea Zilei (răspunsul corect este „ascuns” în acest articol) și poți câștiga 25.000 de lei în echipamente de protecție pentru spitalul tău.

COVID-19 este boală respiratorie sau/și vasculară provocată de infecția cu virusul SARS-CoV-2, care poate afecta atât sistemul respirator (nas, gât, sinusuri, plămâni), cât și pe cel circulator. Potrivit CDC, noul tip de coronavirus are implicații puternice și asupra vaselor de sânge, mulți pacienți dezvoltând complicații cardiovasculare.

Noul coronavirus se transmite prin contact direct cu picăturile respiratorii infectate, la fel ca gripa, dar rata de mortalitate este mult mai crescută decât în cazul gripei.

Rata de transmitere a noului coronavirus este relativ crescută, o persoană infectată putând îmbolnăvi 4-7 persoane. Spre comparație, o persoană infectată cu virusul gripal poate îmbolnăvi 1-2 persoane.

Cum se manifestă infecția cu noul coronavirus

Simptomele COVID-19 pot apărea la 2-14 zile de la contractarea virusului SARS-CoV-2 și pot varia de la o persoană la alta, în funcție de vârstă, de moștenirea genetică sau de starea generală de sănătate.

Printre cele mai frecvente manifestări ale COVID-19 amintim:

  • Tusea seacă
  • Durerile în gât
  • Nasul înfundat (congestia nazală) sau secrețiile nazale abundente
  • Respirația scurtă
  • Senzația de sufocare
  • Febra peste 38 de grade Celsius
  • Frisoanele
  • Durerea sau slăbiciunea musculară
  • Pierderea mirosului și a gustului
  • Lipsa poftei de mâncare
  • Conjunctivită
  • Oboseala pronunțată
  • Confuzia
  • Durerile de cap
  • Durerile în piept
  • Durerile abdominale, diareea, greața, vărsăturile, iritațiile pielii/decolorare a degetelor de la mâini sau de la picioare (simptome care apar cu precădere în rândul copiilor)

Această listă de simptome nu este completă, existând noi manifestări ale bolii descoperite pe măsură ce sunt efectuate studii observaționale de amploare. De aceea, dacă prezentați un simptom care vă îngrijorează, adresați-vă medicului pentru un consult de specialitate.

Noul coronavirus poate favoriza apariția cheagurilor de sânge, aspect care crește riscul de embolism pulmonar, infarct, insuficiență respiratorie sau accident vascular cerebral. De asemenea, în formele moderate și grave ale bolii COVID-19 poate surveni pneumonia sau disfuncția multiplă de organe.

O persoană poate transmite noul coronavirus chiar și atunci când nu prezintă simptome. Această persoană se numește asimptomatică (nu prezintă deloc simptome de COVID-19) sau presimptomatică (nu a dezvoltat încă simptome de COVID-19).

Pentru prevenirea transmiterii SARS-CoV-2, este esențial să fie respectate cele 3 măsuri simple, dar extrem de eficiente:

  • masca purtată peste gură și peste nas în spațiile închise, dar și în cele deschise, dacă sunt aglomerări de persoane (malluri, piețe, biserică etc.)
  • spălatul frecvent pe mâini cu apă și săpun, timp de minimum 20 de secunde
  • menținerea distanței fizice de cel puțin 2 metri față de alte persoane